sâmbătă, 7 iunie 2014

Marele premiu al Orasului Brasov,in memoria marelui Genu



Marele Premiu al Oraşului Braşov il va omagia pe Eugeniu Ionescu Cristea, unul din cei mai mari alergători din istoria motorsportului românesc, decedat în 2011. Drumul Poienii este un traseu, de care se leagă numele legendei automobilismului românesc, multiplu campion naţional de raliuri, viteză în coastă şi viteză pe circuit, precum şi deţinător al titlului de campion balcanic la raliuri.
,,Şi el iubea foarte mult Drumul Poienii şi am considerat că aici ar fi locul cel mai potrivit, pentru desfăşurarea memorialului." a spus nepotul marelui „Genu", Horaţiu Ionescu Cristea. Horaţiu Ionescu Cristea va lua startul la volanul unui Ferrari modern, 458 Challenge, cu care vrea să participe la cat mai multe etape in actualul sezon al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop.
Întrebat despre obiectivul său, acesta a răspuns: ,,Obiectivul meu este acelaşi ca întotdeauna, să merg cât pot de bine. Îmi doresc să mă obişnuiesc cu maşina, să nu fie probleme  şi chiar dacă sună oarecum banal, chiar aşa este, vreau să merg cât pot eu de bine.
Dacă eu mă înteleg bine cu maşina şi voi reusi să îmi intru cât de cât în formă, ţinând cont că nu m-am mai dat de anul trecut, de la Sinaia, atunci o sa fie bine. Iar dacă ne-ar ocoli şi ploaia în weekend, ar fi şi mai bine."
Pilotul care stabileşte cel mai rapid timp al competiţiei, la Marele Premiu al Oraşului Braşov, va fi răsplătit cu trofeul care poartă numele marelui campion şi care va fi oferit de Horaţiu Ionescu Cristea
Sursa:InfoBrasov
Data:7 iunie 2014

VIDEO:Poiana Brasov - Calificari 2
Incarcat la 7 iunie 2014