luni, 28 februarie 2022

28 feb. 2021 Acum un an, pe blog :

 

29.02.2016 Acum cinci ani, pe blog: Premiile Oscar 2016: Leonardo Di Caprio a câştigat pentru prima dată în carieră celebrul trofeu - VIDEO


Cea de-a 88-a gală de decernare a premiilor Oscar din 28 februarie i-a adus îndrăgitului actor Leo Di Caprio mult râvnitul trofeu, în ciuda criticilor şi glumelor care s-au făcut ăn ultimii ani pe acest subiect.


Premiile Oscar 2016: Leonardo Di Caprio a câştigat pentru prima dată în carieră celebrul trofeu - VIDEO
Mulţumesc Academiei, tuturor celor care au fost alături de mine. Le mulţumesc celorlalţi nominalizaţi din aceşt an pentru performanţa lor incredibilă. Revenant a fost rezultatul unei munci teribile, unui efort extraordinar. Îţi mulţumesc Tom Hardy, pentru prietenia pe care mi-ai arătat-o, pentru talentul tău”, a spus  Di Caprio, în discursul de după primirea Oscarului.


Leonardo Di Caprio a obţinut trofeul pentru "Cel mai bun actor într-un rol principal" într-o luptă strânsă cu contracandidaţii săi Bryan Cranston, Matt Damon, Michael Fassbender şi Eddie Redmayne.

Rolul care i-a marcat cariera lui Di Caprio odată pentru totdeauna este cel al lui Hugh Glass, membru al unei expediţii în Munţii Stâncoşi. Filmul "The Revenant "este inspirat de romanul lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. Acţiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass care este prins de un urs grizzly şi sfârtecat.

Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni pentru a-i ţine companie în ultimele clipe de viaţă şi pentru a-i săpa mormântul, dar, de frică să nu fie prinşi de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele şi echipamentul şi fug. Însă eroul îngrozitoarei confruntări cu ursul grizzly nu moare: se târăşte, deşi mutilat, mai bine de 300 de kilometri prin sălbăticie, animat de sumbre planuri de răzbunare împotriva celor care l-au părăsit.

Condiţiile de la filmari au fost extrem de dure. Regizorul Alejandro Inarritu a filmat doar o singură oră pe zi în natură pentru a putea folosi lumina naturală în film. Pentru a fi cât mai convingători, actorii n-au ezitat să doarmă în carcase de animale. Iar într-una dintre scene, Leonardo Di Caprio a mânancat ficat crud de bizon.




Sursa:Mediafax
Data:29.02.2016

UPDATE Negocierile Rusia-Ucraina s-au încheiat după 6 ore: Delegațiile au căzut de acord să se mai întâlnească și au identificat ”subiecte prioritare asupra cărora s-au conturat anumite decizii” (presa ucraineană)/ Ce a cerut Ucraina

 

Negocierile ruso-ucrainene au luat o pauză după două ore de discuții, conform unui mesaj Nexta pe Twitter. Delegația ucraineană a cerut în cadrul discuțiilor cu Rusia, susținute în Belarus, ca invadatorii să-și retragă toate trupele din Ucraina, inclusiv din Crimeea și anumite districte din regiunile Donețk și Lugansk, transmite Ukrinform.net.

...citeste mai departe 

 Sursa: G4Media.ro 
 Data: 28 feb. 2022

28 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

28 ian. 2019 Acum trei ani, pe blog :

 

24 ian. 2017 De pe blog:Ileana Malancioiu: In creierul meu




In creierul meu

În creierul meu sta muntele spre care priveam,
Rasturnat, chircit, îngropat,
Sa aiba loc tot, sa-l iau cu mine,
În ziua în care-am plecat.

Ce e în creierul tau, am fost întrebata,
Un munte, am raspuns cu seninatate,
Si m-au luat si m-au dus cu munte cu tot
Si ma sprijineam în tacere de stâncile luminate.

Dar ei au scos tot muntele piatra cu piatra
Si s-au mai uitat o vreme în capul meu proaspat tuns
Ca într-un ou foarte limpede
Si li s-a parut si mai de nepatruns.



Ileana Mălăncioiu este o poetă contemporană și o eseistă română, publicistă, disidentă și activist civic. Din martie 2013 este membru corespondent al Academiei Române. Wikipedia

28 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

28 ian. 2019 Acum trei ani, pe blog :

 

Suspectul în furtul picturii lui Kuindzhi de la galeria Tretyakov din Moscova a fost reținut

 
Ministerul de Interne  împreună cu Serviciul Federal de Securitate, au reținut un tanar suspect în furtul picturii Arkhip Kuindzhi "Ai Petri Crimeea" din Galeria Statului Tretyakov, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Interne Irina Volk.

"Un suspect în furtul picturii lui Kuindzhi a fost reținut într-o operațiune de căutare efectuată de membrii personalului Direcției Generale de Investigare Penală din cadrul Ministerului rus de Interne împreună cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei", a spus Volk...citeste mai departe

Sursa:Trend News Agency
Data:28 ianuarie 2019

28 ian. 2022 Acum o lună, pe blog:

 

28 ian. 2019 Acum trei ani, pe blog:

 

27 ian. 2019 Amintiri de Weekend:Predeal

28 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

28 ian. 2019 Acum trei ani, pe blog :

 

Rusia: Pictura lui Arkhip Kuindzhi furata de la galeria Tretyakov din Moscova



Ruptly
Publicat pe 27 ian. 2019
Pictura intitulata "Ai-Petri Crimeea" al pictorului rus Arkhip Kuindzhi a fost furata de la galeria State Tretyakov de la Moscova duminica, unde in prezent se desfasoara o expozitie a faimosului pictor.

Dimineaţă ar urma să aibă loc primele negocieri directe ruso-ucrainen

Locul intrevederii ar fi în regiunea Gomel din Belarus,aproape de graniţa Ucrainei.Liderul de la Kiev este sceptic în privinţa rezultatului.Partea rusă nu a comentat informațiile.


 

Foto: Arhivă. În această dimineaţă ar urma să aibă loc primele negocieri directe ruso-ucrainene, deşi liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, s-a declarat sceptic în privinţa rezultatelor. Corespondentul RRA de la Moscova, Alexandru Beleavschi, a transmis mai multe detalii...citeste mai departe 

 Sursa: Romania Actualitați 
  Data: 28 feb.2022

duminică, 27 februarie 2022

NEWS ALERT Decizie în premieră. UE va începe să furnizeze arme Ucrainei


 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell FOTO: Profimedia Images

Uniunea Europeană a anunțat că intenționează să înceapă furnizarea de arme către Ucraina. Este prima dată când UE ia o astfel de decizie, relatează BBC.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că această decizie marchează un „moment de cotitură”...citeste mai departe 


 Sursa: Digi24 

 Data: 27 feb. 2022

Putin a ordonat punerea în alertă a forțelor nucleare

Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare, după ce el a acuzat „declarații agresive din partea țărilor NATO”, informează Reuters.

In aceste momente, Putin are o întâlnire televizată cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful marelui stat major, Valeri Gherasimov...citeste mai departe 

 Sursa: Digi24 
 Data: 27 feb. 2022

27 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

VIDEO - Rușii scot artileria grea din depozite: rachetele balistice intercontinentale Yars au fost văzute lângă regiunea Moscovei


 Rușii scot artileria grea din depozite! Sistemele portabile de rachete Yars au fost desfășurate în regiunea Ivanovo din Federația Rusă (aproximativ 280 km de Moscova și aproximativ 1000 km de Ucraina), potrivit unui raport străin scurs în presă, informează Global Telegram. Nu este exclus ca fix rușii să fi publicat raportul, astfel încât forțele internaționale să ia aminte la sistemul rus de rachete.

Comandantul-șef al Forțelor Strategice de Rachete (RVSN), generalul Serghei Karakayev, declara în 2019 că rachetele balistice intercontinentale Yars ale Federației Ruse nu pot fi interceptate de niciun sistem de apărare din lume, informează defenseromania.ro...citeste mai departe 


 Sursa:Stiripesurse.ro 

 Data: 27 ian. 2022

27 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

26 ian. 2022 De pe blog:

 

26 ian. 2021 Acum un an, pe blog :

 

Umor pe facebook: Lucian S. Scărlătescu

27 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

UE cere evitarea ''crizelor de nervi'' în criza dintre Rusia şi Ucraina. Macron va vorbi la telefon cu Putin


 Uniunea Europeană a cerut ''evitarea crizelor de nervi'' în criza dintre Rusia şi Ucraina şi a reacţiilor alarmiste, a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, relatează AFP.

'Ştim foarte bine care este nivelul ameninţărilor şi modul în care să reacţionăm. Trebuie să evităm să ne jucăm cu nervii noştri şi reacţiile alarmiste...citeste mai departe


Sursa: Stirile ProTV 

 Data: 26 ian. 2022

27 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

Imnul Europei - „Odă bucuriei”



Melodia care simbolizează UE este un extras din Simfonia a IX-a compusă în 1823 de Ludwig Van Beethoven, compozitorul care a decis să transpună în muzică versurile poemului „Odă bucuriei”, scris de Friedrich von Schiller în 1785.

 Imnul simbolizează nu numai Uniunea Europeană, ci Europa în sens mai larg. Poemul „Odă bucuriei” exprimă viziunea idealistă a lui Schiller, care își dorea ca toți oamenii să se înfrățească - viziune împărtășită și de Beethoven. În 1972, Consiliul Europei a transformat „Oda bucuriei” în propriul său imn. În 1985, liderii europeni l-au adoptat ca imn oficial al Uniunii Europene. 
Fără cuvinte, în limbajul universal al muzicii, acest imn dă glas idealurilor europene de libertate, pace și solidaritate. Imnul european nu își propune să înlocuiască imnurile naționale ale țărilor membre, ci să celebreze valorile lor comune. 

Imnul este interpretat în cadrul ceremoniilor oficiale la care este reprezentată Uniunea Europeană și, în general, la diferite evenimente cu caracter european.

Sursa:UE

26 feb. 2022 De pe blog:

 

Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, achitat definitiv în dosarul de corupţie. Ancheta a durat şase ani


 Marin Tudorică, fostul şef al Poliţiei Sinaia, a fost arestat preventiv în ianuarie 2016 la solicitarea DNA Ploieşti. Ofiţerul a stat aproape trei luni în spatele gratiilor FOTO Diana Frîncu

Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, a fost achitat definitiv în dosarul de corupţie în care a fost deferit justiţiei de procurorii DNA Ploieşti, sub acuzaţia de trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii.

Tribunalul Prahova a decis, în data de 1 august 2019 ...citeste mai departe


Sursa:Adevărul 

 Data: 25 ian. 2022

26 feb. 2021 Acum un an, pe blog :

 

Silent Circle - Touch In The Night (Disco of the 80's Festival, Russia, 2012)

sâmbătă, 26 februarie 2022

VIDEO Imagini puternice: momentul în care blocul din Kiev este lovit de o rachetă

Imagini puternice cu momentul în care o rachetă a lovit un bloc de cel puțin 20 de etaje din Kiev, sâmbătă dimineață, au fost publicate pe rețelele sociale. La această oră, sunt căutate eventuale victime, fiind publicate, de asemenea, imagini cu persoane scoase din clădire.


 Bloc bombardat la Kiev sambata, operatiuni de salvare a victimelor
Foto: Ministerul de interne al Ucrainei

Primele informații arată că nu ar exista persoane decedate, însă au fost mai mulți răniți.

...citeste mai departe 

 Sursa: Hotnews 
Data: 26 feb. 2022

26 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

25 ian. 2016 Acum sase ani, pe blog :

 

Phoenix in Canarul si Viscolul



Încărcat pe 26 oct. 2008
Phoenix cantand "Canarul" in filmul "Canarul si viscolul" (1969) in regia lui Manole Marcus.

Cele 2 variante inregistrate pentru film difera de cea de pe disc. Cel mai interesant mi s-a parut finalul, cu versurile acelea inedite.

Scenele prezentate aici sunt chiar cele de la inceputul si sfarsitul filmului; tot genericul a fost bagat la sfarsit (alta chestie rara pe acele timpuri).

Inca o parere: din cate vad, baietii sunt imbracati la fel ca pe coperta celui de-al doilea EP al lor (Floarea Stancilor), numai ca Pilu i-a dat haina lui Moni.


..."Scurta descriere

Realizat in 1969 de regizorul Manole Marcus dupa nuvela " Lupta cu somnul "de Ioan Grigorescu, filmul este un film in viziune "socialista" in care actiunea se petrece in anul 1933 cand un ilegalist (Radu Gabrea) cu numele de cod "Canarul" primeste misiunea de a se deplasa intr-o localitate din judetul Prahova unde va trebui sa transmita un mesaj secret unui om de legatura.

Faptul ca acest nume este cunoscut ca fiind al unui coleg ranit in lupta contra fascismului ii va aduce pe parcursul actiunii multe probleme, va fi urmarit de Gestapo - politia secreta nazista si va trece prin multe greutati.
Filmul a avut un succes deosebit in acele vremuri cand fascismul era privit cu ochii celor ce cunoscusera razboiul si a beneficiat de muzica ramasa si azi de neuitat a formatiei rock Phoenix, construita ca un leit motiv " Canarul ", regizorul realizand din punct de vedere psihologic o asemanare cutremuratoare intre un ilegalist aflat in mrejele unui razboi cu un canar, o pasare de colivie sensibila si delicata in aparenta dar, care este cea mai adaptabila si rezistenta pasare cantatoare asemeni ilegalistului nostru, in indeplinirea misiunii primite...citeste mai departe

Sursa:CinemaRX

26 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, achitat definitiv în dosarul de corupţie. Ancheta a durat şase ani


 Marin Tudorică, fostul şef al Poliţiei Sinaia, a fost arestat preventiv în ianuarie 2016 la solicitarea DNA Ploieşti. Ofiţerul a stat aproape trei luni în spatele gratiilor FOTO Diana Frîncu

Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, a fost achitat definitiv în dosarul de corupţie în care a fost deferit justiţiei de procurorii DNA Ploieşti, sub acuzaţia de trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii.

Tribunalul Prahova a decis, în data de 1 august 2019 ...citeste mai departe


Sursa:Adevărul 

 Data: 25 ian. 2022

26 ian. 2022 Acum un an, pe blog :

 

26 ian. 2021 Acum un an, pe blog :

 

Umor pe facebook: Lucian S. Scărlătescu

LIVE TEXT A treia zi de război în Ucraina. Un bloc de locuințe din centrul Kievului a fost lovit de o rachetă. Atacuri în diferite zone din țară


 Foto: captură video max seddon/ Twitter

Federația Rusă atacă Ucraina pe mai multe fronturi, în orașe importante ducându-se bătălii între forțele ucrainene și armata rusă. În Kiev, Harkov, Mariupol, Odesa, dar și în alte orașe strategice, rușii au atacat cu rachete

...citeste mai departe 

 Sursa:Digi24 

Data:26 feb. 2022

vineri, 25 februarie 2022

Gest fără precedent la Vatican. Papa Francisc s-a dus la ambasada Rusiei


 Papa Francisc Foto: Gulliver/Getty Images

Papa Francisc a mers vineri la ambasada Rusiei de la Sfântul Scaun pentru a-şi exprima direct în faţa ambasadorului rus îngrijorarea faţă de războiul din Ucraina, transmite Reuters.

Este prima vizită a unui papă la o ambasadă în timpul unui conflict, informează Agerpres.

Suveranul Pontif a rămas în sediul misiunii diplomatice ruse circa 30 de minute, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni. Acesta nu a comentat informaţia potrivit căreia Francisc a oferit medierea Vaticanului în conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

Sursa :Digi24 

 Data:25 feb 2022

21 feb. 2022 De pe blog :

 

Ambasadoarea Italiei în Australia a murit. Femeia a căzut de la balconul casei sale

Ambasadoarea Italiei în Australia, Francesca Tardioli, a murit, în seara zilei de 19 februarie, după ce a căzut de la balconul casei sale aflate în oraşul italian Foligno. Informaţia a fost făcută publică duminică, 20 februarie.
Amdasadoarea Francesca Tardioli, în vârstă de 56 de ani, era de câteva zile în oraşul natal Foligno, de lângă Perugia, regiunea Umbria. Diplomatul a fost găsit mort în faţa casei, sâmbătă seara (19 februarie)...citeste mai departe

Sursa:Clik.ro 
Data:21 feb. 2022

21 feb. 2022 De pe blog :

 

19 feb 2022 De pe blog:

 

19 feb. 2021 Acum un an, pe blog:

 

7.02.2021 De pe blog: Reclama Crai


 Publicat 24 feb. 2010

21 feb. 2022 De pe blog :

 

19 feb 2022 De pe blog:

 

19 feb. 2021 Acum un an, pe blog :

 

In cazul incendiului de la Constanța: Trei ofițeri cu funcţii de conducere din ISU vor fi cercetați disciplinar


 Conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus efectuarea cercetării disciplinare prealabile, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu completările şi modificările ulterioare, a trei ofiţeri cu funcţii de conducere de la ISU Constanţa, „întrucât gravitatea faptelor săvârşite impune aplicarea unor sancţiuni mai aspre, în corelare cu disfuncţiile create în activitatea instituţiei”.

Doi dintre ofiţerii în cauză aveau atribuţii directe în menţinerea în stare de operativitate a tehnicii din dotare, precizează sursa citată. Tehnica de intervenţie fiind defectă, în speţă autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime, nu au solicitat fondurile financiare necesare efectuării reparaţiilor şi introducerii în timp scurt în stare de operativitate a autospecialei, deşi la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă aceste fonduri erau disponibile”, arată IGSU...citeste mai departe


Sursa; G4Media.ro 

 Data:18 feb.2021

Vitali Klitschko. ”Stați acasă! Un bloc a fost lovit de o rachetă!”. Măsurile impuse de primarul din Kiev


 Vitali Klitschko (50 ani), fostul mare campion la box, acum primar în Kiev, a postat câteva detalii legate de situația din capitala Ucrainei, la aproximativ 24 de ore de când Rusia a declanșat atacul militar la comanda lui Vladimir Putin.

Klitschko, cel care a recunoscut încă de joi că ”panica este cel mai mare dușman”, a postat câteva cadre după ce un bloc a fost bombardat în această dimineață...citeste mai departe


Sursa: Digi Sport

 Data: 25 feb. 2022

joi, 24 februarie 2022

LIVE UPDATE Rusia lui Putin a atacat Ucraina. UPDATE: Armata rusă se apropie de Kiev. Au loc atacuri cu rachete / NATO condamnă ferm atacul Rusiei. Alianţa va suplimenta prezenţa în ţările est-europene

 

  • Într-un discurs televizat, Vladimir Putin a ordonat o operaţiune militară în Ucraina. Putin le-a cerut soldaţilor ucraineni să depună armele şi să se întoarcă acasă, potrivit Reuters, care citează agenţia rusă de presă Tass.
  • Preşedintele rus spune că "în caz de interferenţă străină, Rusia va acţiona imediat".
  • UPDATE: Ministrul ucrainian de Externe: Putin tocmai a lansat o invazie la scară largă în Ucraina
  • UPDATE: Jens Stoltenberg condamnă "atacul lipsit de raţiune" lansat de Vladimir Putin
  • UPDATE: Într-o declaraţie făcută joi dimineaţa devreme, preşedintele american Joe Biden a condamnat acţiunile Rusiei
...citeste mai departe 

 Sursa: Mediafax 
Data: 24 feb. 2022

miercuri, 23 februarie 2022

23 ian. 2022 Acum o lună, pe blog :

 

7.07.2017 De pe blog :

 

Film de weekend: Șarada (film din 1963)




Șarada (în engleză Charade) este un film american din 1963, regizat de Stanley Donen după un scenariu scris de Peter Stone și Marc Behm.
 Rolurile principale sunt interpretate de Cary Grant și Audrey Hepburn, alături de ei jucând și Walter Matthau, James Coburn, George Kennedy, Dominique Minot, Ned Glass și Jacques Marin.

El face parte din patru categorii: thriller, film de dragoste, chick flick și comedie.
Filmul este notabil pentru scenariu, în special replicile între Grant și Hepburn, pentru că a fost filmat la Paris, pentru muzica lui Henry Mancini și pentru titlurile animate realizate de Maurice Binder.

 Șarada este considerat "cel mai bun film în stilul lui Hitchcock pe care Hitchcock nu l-a făcut niciodată."[2]

Subiect

Regina "Reggie" Lampert întâlnește un străin fermecător, Peter Joshua, pe când se afla într-o vacanță la schi în Megève.
 Ea se întoarce la Paris, plănuind să-i ceară divorțul soțului ei Charles, dar descoperă că toate bunurile lor au dispărut.
 Poliția o anunță că Charles a fost ucis, aruncat dintr-un tren.

 Polițiștii îi dau Reginei geanta de călătorie a soțului ei. La înmormântare, Regina observă trei personaje ciudate, care au venit să vadă corpul, inclusiv unul care înțeapă cadavrul cu un ac și un altul care apropie o oglindă de gura și de nasul cadavrului, pentru a verifica dacă el este mort...citeste mai departe
Sursa:Wikipedia

23 ian. 2022 Acum o lună, pe blog:

 

Umor de weekend :

marți, 22 februarie 2022

De ce ziua de 22 februarie 2022 este una specială - Ce este un Palindrom

 Ziua de 22 februarie este una specială dacă este să luăm drept reper modul în care se scrie. 22.02.2022 este un palindrom - cuvântul zilei.


Conform dexonline, PALINDRÓM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvânt care poate fi citit de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul;

...citeste mai departe 

 Sursa: Hotnews.ro 
 Data:22 feb. 2022

luni, 21 februarie 2022

Ambasadoarea Italiei în Australia a murit. Femeia a căzut de la balconul casei sale

Ambasadoarea Italiei în Australia, Francesca Tardioli, a murit, în seara zilei de 19 februarie, după ce a căzut de la balconul casei sale aflate în oraşul italian Foligno. Informaţia a fost făcută publică duminică, 20 februarie.
Amdasadoarea Francesca Tardioli, în vârstă de 56 de ani, era de câteva zile în oraşul natal Foligno, de lângă Perugia, regiunea Umbria. Diplomatul a fost găsit mort în faţa casei, sâmbătă seara (19 februarie)...citeste mai departe

Sursa:Clik.ro 
Data:21 feb. 2022

19 feb 2022 De pe blog:

 

19 feb. 2021 Acum un an, pe blog:

 

7.02.2021 De pe blog: Reclama Crai


 Publicat 24 feb. 2010

19 feb 2022 De pe blog:

 

19 feb. 2021 Acum un an, pe blog :

 

In cazul incendiului de la Constanța: Trei ofițeri cu funcţii de conducere din ISU vor fi cercetați disciplinar


 Conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus efectuarea cercetării disciplinare prealabile, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu completările şi modificările ulterioare, a trei ofiţeri cu funcţii de conducere de la ISU Constanţa, „întrucât gravitatea faptelor săvârşite impune aplicarea unor sancţiuni mai aspre, în corelare cu disfuncţiile create în activitatea instituţiei”.

Doi dintre ofiţerii în cauză aveau atribuţii directe în menţinerea în stare de operativitate a tehnicii din dotare, precizează sursa citată. Tehnica de intervenţie fiind defectă, în speţă autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime, nu au solicitat fondurile financiare necesare efectuării reparaţiilor şi introducerii în timp scurt în stare de operativitate a autospecialei, deşi la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă aceste fonduri erau disponibile”, arată IGSU...citeste mai departe


Sursa; G4Media.ro 

 Data:18 feb.2021

19 feb. 2022 De pe blog:

 

19 feb. 2021 Acum un an, pe blog :

 

IGSU confirmă că ISU Dobrogea a mințit! Autoscara a ajuns la 16 minute după ce femeia a căzut de la balcon. Măsuri dispuse în urma controlului


 In data de 16.02.2021, în contextul incendiului produs în municipiul Constanța, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus derularea verificării datelor de interes operativ de la momentul primirii apelului de urgență până la sosirea tuturor resurselor la locul evenimentului, pentru clarificarea situației și dispunerea măsurilor în consecință.

Verificarea a vizat următoarele aspecte privind gestionarea situației de urgență produsă:

a) modul de gestionare a apelului de urgență de către operatorii din dispeceratul ISU Constanța;

...citeste mai departe 

 Sursa:CT100.ro 
  Data:18 feb. 2021

Ambasadoarea Italiei în Australia a murit după ce a căzut de la balconul casei


 Foto: captură video ICCIQld/ YouTube

Ambasadoarea Italiei în Australia a murit după ce a căzut de la balconul casei sale din oraşul Foligno, conform informaţiilor apărute duminică în presă, transmite luni dpa.

Francesca Tardioli, în vârstă de 56 de ani, se afla singură acasă sâmbătă seara...citeste mai departe 


 Sursa : Digi24 

 Data: 21 feb. 2022

duminică, 20 februarie 2022

CAUGHT ON CAMERA: Helicopter crashes into ocean near Miami Beach | LiveN...

Lynyrd Skynyrd-Wikipedia

 

Despre

Descriere

Lynyrd Skynyrd este o formație americană de southern rock. Formația a devenit cunoscută în sudul Statelor Unite în 1973, și a dobândit un renume mondial înainte ca mai mulți membri ai acesteia, printre care vocalistul și principalul compozitor Ronnie Van Zant, să moară într-un accident de avion în 1977. Wikipedia