Se afișează postările cu eticheta eroi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eroi. Afișați toate postările

vineri, 5 august 2011

Brasovul religios."La noi exista un adevarat cult pentru Sfantul Gheorghe"



Ultimele detalii privind aducerea moaştelor Sfântului Gheorghe la Braşov vor fi făcute publice în această săptămână, la ceremonia din a doua zi de Crăciun, de la Biserica Sf. Treime anunţându-şi prezenţa înalţi demnitari ai statului român, cât şi ai bisericilor din statele ortodoxe: Grecia, Rusia, Ucraina şi Republica Moldova. De asemenea, vor fi prezenţi, la nivel de ambasador, reprezentanţi ai Ordinului Militar de Malta, ordin al cărui protector este Sfântul Gheorghe, ne-a precizat Liviu Pandele, preşedintele Fundaţiei Dacia.
Racla cu sfintele relicve ar putea rămâne braşovenilor spre sfântă venerare permanent, lângă icoana Maicii Domnului Rugătoare, icoană pe care Biserica „Sfânta Treime” a primit-o în dar, cu ocazia marii sărbători a Naşterii Maicii Domnului, în septembrie. „Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Racla cu sfintele moaşte va fi depusă în faţa iconostasului, la icoana cu Maica Domnului Rugătoare. Intenţia noastră este ca ea să rămână acolo şi după sfintele sărbători. Dacă, însă nu ne vom putea desfăşura slujbele, o vom depune în Sfântul Altar şi va fi scoasă la marile sărbători din an”, a precizat părintele paroh al Bisericii „Sfânta Treime”-Tocile, preot prof. dr. Aurelian Reit (foto).
„La noi, există un adevărat «cult» pentru Sfântul Gheorghe, acest ostaş martir pentru care s-au ridicat numeroase biserici care îl au ca ocrotitor, aşa cum este şi biserica mănăstirii Voroneţ, ctitoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. De altfel, evlaviosul domn moldovean îl socotea pe Sfântul Gheorghe un adevărat ocrotitor al său, iar icoana sa o purta în permanenţă la el. Sfântul Gheorghe trebuie să fie în primul rând un model pentru ostaşii ţării noastre, ei sunt primii chemaţi să se jertfească pentru neam şi ţară, aşa cum au făcut atâţia eroi ai neamului înaintea lor...
Citeste mai departe despre..."La noi, există un adevărat «cult» pentru Sfântul Gheorghe”

Sursa Buna Ziua Brasov 13 decembrie 2010

VIDEO Sosirea Sfintelor Moaste ale Sf Gheorghe si ale Sf Andrei in incinta Jandarmeriei Montane Sinaia
Încărcat de în data de 29.04.2011
Pe data de 29 aprilie 2011 au poposit în Sinaia, pentru două zile, Sfintele Moaște ale Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, ale Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precum și veșmântul Cuvioasei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Slujba a fost oficializată de către preotul Benone Tănase -- preot militar al Centrului Montan Sinaia, împreună cu preotul Ioan Boroș -- preot militar al Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov,

sâmbătă, 7 august 2010

Eroii Brasovului:sublocotenent (p.m.) Valerică Leu


12 mai 2010.Sergentul-major Valerică Leu, din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan, a murit, la ora 8,30, în timpul unei misiuni de securizare a unei căi de acces, a anunţat Agerpres.
Potrivit MApN, în timpul operaţiunii, subofiţerul a declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit.
Militarului i s-a acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la spitalul militar din baza Lagman. Cu toate eforturile medicale depuse, în urma rănilor suferite, sergentul-major Valerică Leu a decedat. Subofiţerul era din Brasov avea 31 de ani, era căsătorit şi avea un copil.
Sursa: Tvr.ro

Eroii Brasovului: sublocotenent (p.m.) Paul Caracuda


Miercuri 24 iunie 2010 ora 14:30 (ora Romaniei) caporal Paul Caracuda si sergentul Dan Ciubotaru au murit pe autostrada Kabul-Kandahar.
Cei doi efectuau o misiune de patrulare cand autovehiculul de tip Humvee, în care se aflau, a fost tinta unui atac cu un dispozitiv improvizat actionat de la distanta.
Incidentul a avut loc la numai o zi dupa ce presedintele Traian Basescu a anuntat ca din 2011 va fi redus numarul militarilor români din teatrele de operatiuni de peste hotare.
Caporalul Paul Caracuda era din Brasov, avea 36 de ani si fusese angajat în cadrul MApN din 1996. Era casatorit si avea doi copii.

miercuri, 4 august 2010

Legende urbane: Eroii Brasovului!


Adrian Priscu (1960-2010) Vineri,30 iulie 2010, Adrian Priscu a luat apararea unui caine fara stapan,intrand in conflict cu agresorul.In urma unei scurte lupte,Priscu Adrian,grav ranit a murit la spital.
Eroul, aşa este numit de iubitorii de animale, a stârnit un val de reacţii printre aceştia pe internet, acolo unde s-a realizat o scrisoare electronică în care mii de oameni transmit familiei îndurerate condoleanţe.



Gheorghe Lala (1954-2009)
Gheorghe Lala a dat dovada de spirit civic iesit din comun incercand sa prinda un infractor inarmat. Barbatul a sarit in ajutorul angajatilor casei de schimb valutar din Brasov, atacati de un individ. El a platit insa cu viata acest gest, fiind impuscat mortal de agresor. Pentru curajul de care a dat dovada, presedintele Traian Basescu l-a decorat post-mortem cu Ordinul National "Serviciul Credincios", in grad de Cavaler.


Liviu Cornel Babeş ( 1942 – d. 2 martie 1989) s-a autoincendiat la 2 martie 1989 pe pârtia de schi Bradu din Poiana Braşov în semn de protest faţă de regimul comunist din România . O strada din Brasov ii poarta numele.