Micii inventatori, incluşi în campania „Descoperă”, uimesc din nou!Sub coordonarea unui profesor, elevii vor sã creeze un dispozitiv ce dã alarma în caz de miscãri seismice
După ce au făcut numeroase experimente, care le-au adus zeci de premii, şi la finalul unei vacanţe într-o tabără gratuită în Munţii Rodnei, din judeţul Bistriţa –Năsăud, cei 60 de copii din Hunedoara, incluşi în cadrul campaniei „Descoperă” , toţi elevi ai Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu”, s-au întors în atelierele de ştiinţe, susţinute de echipa acestui proiect, ajuns în primul trimestru al celui de-al doilea an de implementare.
În fiecare sâmbătă dimineaţă, copiii, proveniţi din familii cu probleme sociale din Hunedoara, se adună în cele patru ateliere, de chimie, fizică, biologie şi informatică, unde acumulează cunoştinţe în aceste domenii ale ştiinţei şi îşi pot stimula creativitatea, realizând adevărate invenţii care ar putea fi cu succes brevetate. Lăsând la o parte mulţimea de experimente pe care le-au derulat anterior, de curând, echipele de „biologi”, „fizicieni”, „informaticieni” sau „chimişti” au făcut alte noi „probe” şi lucrează intens la crearea unor invenţii uimitoare...citeste mai departe
Data 2 dec 2011
Sursa:Servus Hunedoara