Impresii de expozitie „Canalul Dunare-Marea Neagra. Un cimitir programat"

Expozitia "Canalul Dunare-Marea Neagra.Un cimitir programat" este o expozitie itineranta deschisa la Casa Muresenilor in perioada 25 octombrie-12 noiembrie.

Expoziţia este organizată de Fundaţia Academia Civică, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului în colaborare cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale şi Fundaţia „Konrad Adenauer

Expozitia a fost descrisa de mas-media drept cutremuratoarea.

Pe mari panouri este descrisa o experienta trista a Romania anilor 50: construirea in perioada 1949-1953 a canalului Dunare- Marea Neagra, la sugestia lui Stalin, care se pregatea de un eventual nou razboi cu anglo-americanii si isi dorea un culoar mai direct catre Yugoslavia.
De asemenea autoritatile comuniste ale Romaniei acelor timpuri isi doreau eliminarea "elementelor burghezo-mosieresti",iar inaugurarea acestei lucrari faraonice s-a dovedit o motivatie plauzibile.

„Am încercat să reconstituim întreaga istorie a canalului. Cu ajutorul supravieţuitorilor şi al documentelor pe care le-am putut găsi am pus la punct această expoziţie care, sînt sigur, va trezi amintiri dureroase celor care au trecut prin acest lagăr de exterminare. La început la canal au fost aduşi 40.000 de deţinuţi politici din închisori din toată ţara, dar apoi numărul celor aduşi acolo a crescut, pînă la peste 100.000“, a mai spus Romulus Rusan.

Totul a inceput cu Sedinta Consiliului de Ministri din 25 mai 1949 unde Gheorghe Gheorghiu Dej avea sa mentioneze: "Nu este un simplu canal in care curge apa...Noi nu vom lucra cu ochii inchisi sau la intamplare...In mic,am experimentat cu ocazia construirii primei fabrici la noi cu voluntari,unde am luat elemente de pe zona,care pur si simplu vagabondau.Rezultatul a fost pur si simplu minunat."
Tot Gheorghiu Dej mentiona:"Cu toate masurile luate de noi de a nu cotcodaci inainte de vreme despre canalul acesta,totusi oamenii vorbesc. Am vrut sa ramana un lucru secret.A inceput sa-si faca loc in public si cred ca se poate publica hotararea Consiliului de Ministri,pentru a nu se da loc la diverse interpretari,ca avem ceva de ascuns.Decizia este astfel redactata ca ar putea fi data publicitatii,eventual cu unele omisiuni. Vom vedea ce anume publicam si ce nu"

Si uite asa o lucrare care chipurile era programata sa se desfasoare cu voluntari,tineri entuziasti care se multumeau doar cu cazare, haine si mancare s-a transformat rapid intr-o colonie uriasa de munca fortata cu detinuti politici.
"Decretul numarul 6,ianuarie 1950, pentru infintarea unitatilor de munca.
Art1 Pentru reeducarea elementelor dusmanoase Republicii Populare Romane si in vederea pregatirii si incadrarii lor pentru viata sociala si in conditiile democratiei populare si construirii socialismului,se infinteaza unitatile de munca.
Art2.Pot fi trimisi in unitatile de munca:
a/acei care prin faptele sau manifestatile lor,direct sau indirect,primejduiesc sau incearca sa primejduiasca regimul de democratie populara,ingreuneaza sau incearca sa ingreuneze construirea socialismului in Republica Populara Romana,precum si aceia care,in acelasi mod,defaimeaza puterea de stat sau organele sale,daca aceste fapte nu constituie sau nu pot constitui prin analogie,infractiuni
b/condamnatii pentru infractiuni impotriva securitatii Republicii Populare Romane,care la expirarea executarii pedepsei,nu se dovedesc a fi reeducati"

Pe un alt panou se mentioneaza un citat din Constitutia Republicii Populare Romane din 1952:"Munca este o datorie de onoare pentru fiecare cetatean capabil de munca,dupa principiul cine nu munceste, nu mananca"

Canalul a lasat in urma sa,cel putin 1300 de decese ale detinutilor si s-a incheiat cu un rasunator esec in 15 iulie 1953.

Utiljele uzate date de sovietici nu puteau fi incriminate,asa incat s-au inscenat doua procese pentru sabotaj conducerii santierului.O nota informativa scrisa de un anume Campeanu anunta autoritatile ca "in sectoarele cheie ale Directiei Generale a Canalului si in conducerea santierului predominau elemente fost exploatatoare,sau cu munci de raspundere in fostul aparat de stat burghez.Din cei 7 ingineri sefi de santiere,numai unul este membru de partid"
Cele doua procese sau incheiat cu 3 executii si 22 de persoane condamnate la 500 de ani de inchisoare!

P.S. Am ramas cu un gust amar. Cand am coborat din sala de expozitie de la Casa Muresenilor si am iesit in Piata Sfatului m-am bucurat ca sala este totusi mai ferita ochilor.Intradevar este o expozitie cutremuratoare.
Dictatura a fost mult mai fascinanta decat democratia numai pentru marii scriitori.
Este bine sa ramana asa.

Intre doua subiecte-viata de blogger!

Uzinele Roman Brasov-istoric

S.C. Roman S.A., cunoscută şi sub numele de Autocamioane Braşov este o întreprindere braşoveană specializată în proiectarea şi construcţia de autocamioane, autobuze şi autoutilitare.

A fost înfiinţată în 1921, sub numele de ROMLOC, producând pe atunci material rulant, mai târziu motoare şi automobile.

In 1948, firma ia denumirea de „Steagul Roşu”. Treptat, s-a specializat pe producţia de autocamioane şi, mai târziu, de autoutilitare. Amintim modelele SR 101 (1954), Carpaţi (capacitate 3 tone, 1959 - 1961), Bucegi (capacitate 5 tone, 1964), autocamioane cu motoare Diesel in licenţă MAN, Germania (din 1971)

Dezvoltarea amplă a industriei constructoare de maşini şi în special a Uzinei "Steagul Roşu", care în 1989 atingea uimitoarea cifră de 20.000 de salariaţi, a fost justificată teore­tic prin prisma rolului pe care o asemenea industrie o putea juca în dotarea şi funcţionarea celorlalte sectoare terţiare ale industriei. Aşa că se construia mult: numai la întreprinderea braşoveană
Pe lângă camioanele exportate de la Braşov, alte atuuri ale întreprin­derii pentru "export" erau experienţa şi cunoştiinţele pe care ingi­nerii braşoveni le căpătaseră în domeniul maşinilor de mare tonaj.

O operaţiune care a durat până în 1989 era cea de "dieselizare" a camioanelor cubaneze sau maghiare de fabricaţie sovie­tică ZIL, realizate în anii '50, cu motoare ­româneşti DIESEL produse în anii '80. Au fost astfel montate peste 13.000 de autoşasiuri ZIL în Ungaria şi 20.000 de exemplare în Cuba. "Înlo­cui­rea motoarelor pe benzină cu motoare Diesel produse la Braşov a condus la scăderea consumului de combustibil de la 60 litri de benzină/100 km la 25-30 litri de motorină/100 km

Autocamioanele Roman produse la "Steagul Roşu" erau acceptate de ţări care aveau tradiţie în domeniu şi totodată industrie de autovehicule: Ungaria, RDG, Polonia, Statele Unite sau Grecia.
O surpriză a fost decizia Ministerului Apă­rării din Ungaria de a cumpăra camioane româneşti produse la Braşov (DAC665) în ciuda faptului că producătorul RABA avea o fabrică auto acolo şi în defavoarea mode­lelor pe care sovieticii, polonezii sau vest-germanii le aveau pe piaţă

Pe plan intern, colaborările se desfăşurau mai ales între "Steagul Roşu" şi acele fabrici de suprastructuri de la Mediaş, Mârşa, Satu Mare, Bucureşti.

Linia de producţie a Steagului Roşu a fost pornită în 1971 cu un model motorizat Diesel sub licenţă MAN (achiziţionată de statul român în 1969 din Germania)

Cumpărarea acestei licenţe a fost urmată de o amplă dezvoltare tehnologică şi umană a Uzinei „Steagul Roşu” (în perioada 1971-1974, urmată de 1975-1979) în acelaşi ritm cu întreaga industrie românească, care depindea de transporturi

În anul 1989, avea 20.000 de salariaţi, şi a produs 12.888 de camioane

Aproximativ 2.036 de bucăţi dintre acestea au fost exportate, în ţările CAER, Statele Unite sau spre destinaţii mai exotice precum China, Thailanda sau Peru în regim barter sau de compensare a datoriilor

În noiembrie 2008, Roman Braşov a produs primul tractor

Astăzi, S.C. Roman S.A. produce autovehicule diverse (autobuze, autocamioane, autospeciale, motoare, axe, punţi etc.) cu design nou, modern şi atractiv.










Celebrul autocamion DAC 665,un reusit autocamion militar

SR-101 a fost primul model de camion produs începând cu anul 1954 la Uzinele"SteaguRoşu din Braşov, România. Deşi propaganda vremii îl prezenta ca pe o mare realizare el era doar o "clonă" a camionului sovietic ZIS 150 care, la rândul lui, copia camionul american International KR11. O altă clonă a mai fost construită în China sub numele de Jiefang (Eliberare) CA10. Modelul SR 101 a fost înlocuit în anul 1960 de modelul SR-131"Carpaţi"
Motor 6 cilindri în linie, pe benzină,
Capacitate: 5550 cmc.
Alezaj/Cursă: 101.6/114.3 mm
Puterea maximă 90CP/2400rpm,
Raport de compresie: 6.0
Lungime: 6720mm, lăţime: 2385mm, înălţime: 2180mm
Ampatament: 4000mm, gardă la sol: 265mm
Ecartament faţă: 1700mm
Ecartament spate: 1740mm
Raza de bracaj: 8.0 m
Transmisie: spate, 4x2
Ambreiaj: două discuri, uscat
Cutie de viteze: 5 viteze
Greutate (gol): 3900 kg
Viteza maximă: 75 km/h
Pneuri: 9,00x20"
Capacitate rezervor

Fotografii cu Piata Sfatului din Brasov.Primul Razboi Mondial

Am gasit imagini pe blogul Art-Historia cu Piata Sfatului din Brasov din timpul Primului Razboi Mondial.
Ca brasovean nu putea sa nu ma intereseze.
Cele trei fotografii reprezinta prima un grup de prizioneri romani,iar ultimele doua tunuri romanesti capturate de nemti.

Imaginile au fost realizate dupa batalia din 24 septembrie/7 octombrie 1916.In urma acestei lupte Armata a 2-a romana va fi obligata sa se retraga pe crestele Carpatilor.

Nu prea ma impac cu ideea ca romanii sa-i vad prizioneri in centrul Brasovului.

Dupa un moment de reflectie m-am luminat:am privit atent chipul acestor oameni,am vazut darzenia si demnitatea intiparita adanc in trasaturile lor-practic aici ei pierdusera o batalie,nu razboiul.

La sfarsitul Primului Razboi Mondial se realiza Roamnia Mare!

Noi daca ne plimbam in fiecare zi in Piata Sfatului cu ce suntem superiori acestor soldati?

Noi ce razboi am castigat?

Palmierii de pe Dealul Melcilor -- Cum sa fii brasovean

Guest post de Tom Sawyer

Stefan Baciu, acel poet care a ramas brasovean toata viata, sau acel brasovean care a ramas poet, circula in cercul nostru -- Ursul isi reaminteste, desigur -- in anii comunismului in forma de manuscris, copiat de un amic, Gabi Brottya pe numele lui, cu un volum de versuri senzational scris in Hawaii, unde Baciu preda la universitate.
Mistuit de neputinta de a-si revedea Brasovul natal, sagunistul Baciu a recurs la o licenta poetica superba, utilizand un Adobe Photoshop mental pentru a suprapune Hawaii-ul luxuriant pe amintirile lui din tineretea brasoveana.
Rezultatul a fost un incredibil volum de versuri publicat in America, si tezaurizat de brasoveni asa ca Gabi, care actionau ca rezistenta din "Fahrenheit 451" a lui Ray Bradbury, unde oamenii invatau carti pe de rost, si deveneau acele carti. Gabi a copiat de mana acel volum, desi cred ca il stia si pe de rost. Manuscrisul lui Gabi, pe un caiet dictando scris caligrafic cu stiloul, a fost sorbit de noi intr-o seara de iarna fara speranta in decembrie 1988, in apartamentul unui amic de pe Zizinului. De atunci, multi dintre noi au ales calea strainatatii si au ajuns daca nu printre palmieri, printre canguri, paduri de artar sau prin alte locuri. Niciunul inca nu a produs ceva asemanator , desi niciodata nu-i tarziu.
Dar, mi-e teama ca, daca Brasovul contemporan va continua sa ramana mult timp pe mana impostorilor care vor sa transforme Corona in Hollywood-de-sub-Tampa, brasovenii insisi vor ajunge sa se simta in exil in propriul oras chiar mai mult decat noi, cei plecati din Brasov prin cele tari.
Un pic de Stefan Baciu, ca azi e duminica:

Tara Barsei cu ochianul întors
Cu palma cozoroc pe frunte
vad la tropic de pe munte
un pitic carand surcele
pentru-o vatra din Sacele
si-un calugar mistic, fin
batand toaca la Zizin
pe o banca'n Lanikai
(pe un alt picior de plai)
vad cum anii suie'n pod
saci cu zahar dela Bod
dimineata-si varsa varul
sus pe pisc pe Postavarul
si aud din Tarlungeni
fluier stins peste poieni
pana'n miez de Waikiki
dorule, de unde-mi vii?