Se afișează postările cu eticheta antonie solomon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antonie solomon. Afișați toate postările

miercuri, 21 septembrie 2011

Solomon: Promit ca o sa-l pun pe domnul Dinca la munca



Primarul Antonie Solomon, proaspat demis din fruntea PDL Craiova, si viceprimarul Marinica Dinca, desemnat candidatul PDL pentru primaria municipiului, n-au scapat ocazia unui schimb acid de replici in sedinta extraordinara de marti a consiliului local

Sedinta extraordinara de marti a Consiliului Local Municipal Craiova ar fi fost una banala, daca la prezidiu nu s-ar fi asezat cei doi potentiali adversari la Primaria Craiova: viceprimarul Marinica Dinca, desemnat zilele trecute in fruntea PDL Craiova si candidat la fotoliul de primar, respectiv primarul Antonie Solomon, care a anuntat si el ca va candida pentru un nou mandat, insa nu se stie din partea carui partid.

Solomon, dat uitarii

"Meciul" dintre cei doi pare sa fi fost declansat de faptul ca viceprimarul Marinica Dinca a luat cuvantul in sedinta Consiliului Local Craiova pentru a le multumi celor care au contribuit la acele proiecte europene aflate pe ordinea de zi: Craiova Water Park si reabilitarea centrului istoric al municipiului. Dinca i-a nominalizat pe mai multi actuali sau fosti angajati ai primariei, incepand cu viceprimarul Teodor Sas, dar a "uitat" sa-l mentioneze si pe... primarul Antonie Solomon. Mai mult decat atat, Dinca a avertizat discret ca nu poate fi schimbat din functia de viceprimar intrucat pedelistii din consiliul local n-ar fi de acord, asa ca Solomon trebuie sa se obisnuiasca cu ideea. "Cu siguranta, voi face tot ce pot ca aceste proiecte sa mearga cu si mai mare viteza de acum inainte, in masura in care va crede fie domnul primar, fie consiliul local ca pot sa fac fata unei asemenea provocari. Sper ca in urmatorul an sa ne comportam cel putin tot asa cum ne-am comportat pana acum - cu foarte multa responsabilitate", a spus Dinca.

"Cred in echipa, dar intr-o echipa adevarata"

Primarul Solomon s-a abtinut cat s-a abtinut, dar pana la urma a luat cuvantul, pentru a-i da replica vicelui Dinca. "Eu speram ca o sa fie o sedinta foarte scurta, dar se pare ca in fata presei trebuie sa facem asa, un mic show, ca sa ne arogam niste merite care, poate, intr-o proportie de nu stiu cat la suta chiar ne apartin. Vreau sa va spun ca am desfiintat cuvantul *eu* in Primaria Municipiului Craiova si am spus *noi*: *noi* - consiliul local, *noi* - primaria, *noi* - craiovenii. Cred in echipa, dar intr-o echipa adevarata. Nu cred in oameni care vor sa blocheze dezvoltarea urbanistica a Craiovei din nu stiu ce motive politice. Nici partea stanga, nici partea dreapta nu au dreptul sa blocheze aceasta dezvoltare. De aceea sunt convins ca dumneavoastra va veti departa de disputa politica si veti vota in cunostinta de cauza tot timpul, sa aveti satisfactia, atunci cand veti incheia mandatul de consilieri, de viceprimari, de primar, ca ati facut ceva pentru orasul asta. Asta e dorinta mea. Batalia politica sa fie in ultimele sase luni. Pana atunci trebuie sa muncim asa cum am facut-o pana acum. Va rog in continuare sa aveti acelasi comportament, ca sunteti de stanga, de dreapta, de centru. Cat a facut fiecare, o sa stabileasca un *cantar* care va fi votul craiovenilor", a declarat Solomon.
"Voi conduce asa cum stiu eu"

Discutiile contradictorii nu s-au incheiat insa. "Eu, in ideea de echipa, m-am oferit sa lucrez in continuare cu colegii de la Programe si Proiecte si sa oferim Craiovei punerea in opera cat mai repede a acestor proiecte cu bani europeni", a spus Dinca in fata consilierilor locali. "O sa-l pun pe domnul Dinca la munca din momentul asta, sa se ocupe de proiectele europene. Promit!", a replicat Solomon.
Si tot actualul primar a avut ultimul cuvant. Asa cum, cu cateva saptamani in urma, Solomon amintea ca "eu dau ora exacta in primarie", si de aceasta data a avertizat ca tot el stabileste modalitatea in care se lucreaza in Primaria Craiova.
"Va reamintesc ca exista doua institutii distincte: institutia primarului, for executiv, si consiliul local municipal, organul deliberativ. Voi respecta cu sfintenie hotararile consiliului local, dar voi conduce asa cum stiu eu aceasta Primarie a Municipiului Craiova, cu cei doi viceprimari in subordinea mea si cu toate Directiile. Asta este dorinta mea si echipa pe care vreau sa o coagulez, fiindca e disipata putin acum. Trebuie sa reactionez la ceea ce voi stabili eu, ca primar al Craiovei, nu la ce se stabileste la partid sau prin carciumile Craiovei", a spus Antonie Solomon.
Primarul nu si-a dat seama ca a trecut inapoi de la "noi" la "eu"!


Miercuri, 21 Septembrie 2011
Sursa: Gazeta de Sud

miercuri, 14 septembrie 2011

Acordul Romania-SUA pe scutul antiracheta a fost semnat.Lupta anticoruptie este relansata!



VIDEO Încărcat de în data de 03.03.2010
Antonie Solomon este adus la Tribunalul Piteşti cu dubiţa poliţiei pentru mandatul de arestare.
P.S.Doua lucruri impresioneaza la acest film pe youtube :
sprinteneala de mare sportiv cu care Antonie Solomon sare din masina politiei,desi are studii superioare economice si marca dubei cu care a fost adus incatusat-desigur,Ford,,mandria autoritatilor locale din Craiova!


Timpul ne-a dat dreptate! Ceea ce parea frumos,dar,dupa unii, rupt de realitate,(ne referim la articolul Arestarea primarului Antonie Solomon.Concluzii!,postat pe blog in martie 2009),se implineste dupa 13 septembrie 2011,mai precis dupa vizita de lucru pe care Presedintele Romaniei,Traian Basescu a efectuat-o in Statele Unite la invitatia presedintelui Barak Obama.

Citeste mai departe despre Arestarea primarului Antonie Solomon.Concluzii

marți, 13 septembrie 2011

Antonie Solomon: "Ca sa reusesti in politica nu trebuie sa fii un elev superdotat"



Primarul Craiovei le-a transmis elevilor sa citeasca mai multe carti la biblioteca si mai putine etichete de bauturi prin baruri
Cu ocazia inceputului unui nou an scolar, primarul Craiovei, Antonie Solomon, le-a transmis ieri, elevilor, prin intermediul mass-media, mesajul de a invata, pentru a nu fi nevoiti sa stea cu mana intinsa prin alte tari.

"Nu vreau ca tinerii sa ajunga slugi in Europa"

"Guvernantii ar trebui sa-si indrepte mai mult atentia catre invatamant si sanatate. Un popor destept si sanatos nu trebuie sa mai stea cu mana intinsa la portile Europei. Tinerilor le recomand sa nu se grabeasca sa se maturizeze, sa ramana sinceri si curati. Pe de alta parte, dascalii au obligatia sa-i formeze, sa le formeze si caracterul si sa le mai tempereze elanul pentru ca am vazut ca, mai nou, in loc sa mearga sa citeasca la biblioteca, elevii citesc prin baruri etichetele sticlelor de bautura si e pacat. Nu vreau ca acesti tineri sa ajunga slugi in Europa. De asta le cer, ca prim-cetatean al Craiovei, sa-si indrepte atentia spre invatatura, fiindca vor avea in timp si satisfactii", a spus Solomon, ieri, intr-o conferinta de presa, cu ocazia inceputului unui nou an scolar. Edilul si-a amintit de prima lui zi de scoala: "Eram emotionat, aveam un ghiozdan de carton, un penar imprumutat si eram imbracat in costumul de Paste, cu care mi se parea ca eram cel mai elegant din curtea aia". Primarul n-a stiut sa dea un exemplu de politician care a reusit in viata pe baza rezultatelor deosebite la invatatura. Edilul a explicat: "Ca sa reusesti in politica nu trebuie sa fii un elev sau un student superdotat. Politica inseamna multa mizerie, multe compromisuri".

"Nu ma intereseaza asa de mult olimpicii"

Solomon a spus ca, pentru el, cei mai importanti sunt elevii de nota sapte sau opt: "Nu ma intereseaza asa de mult olimpicii din Craiova, cu care se lauda colegiile nationale mari din oras. Acestia vin, se pregatesc si pleaca peste hotare. N-o sa ramana in Romania niciodata! Singura noastra satisfactie e ca au fost ai nostri candva. Ma intereseaza mai mult elevii de nota 7 sau 8. Ei sunt cei multi, care raman in tara, iar acestia trebuie sa fie pregatiti".
Pe de alta parte, edilul a criticat usurinta cu care se intra in prezent la facultate: "Toate fetitele astea pe care le vezi pe strada, in Craiova, daca le intrebi, sunt studente. Nu mai vrea nici una sa se faca manichiurista, pedichiurista sau nu mai stiu ce manager la vreun restaurant. Toate vor studentie si, daca se poate, la Drept". Nu a scapat de "gratularile" lui Antonie Solomon nici invatamantul universitar craiovean: "S-a dus traditia invatamantului universitar din Craiova. Erau trei-patru universitati in Romania, acum sunt in fiecare oras sau municipiu. I-am speriat si pe europeni. Nu exista in Europa sau in America facultati cate avem noi in Romania".

Marti, 13 Septembrie 2011
Sursa: Gazeta de Sud

luni, 12 septembrie 2011

Antonie Solomon, alba-neagra cu candidatura la Primăria Craiovei



Antonie Solomon nu se poate hotărî din partea cărui partid să candideze. După ce în week-end, la şcoala de vară a UNPR, a declarat că va reprezenta Uniunea în alegeri, astăzi acesta este dispus să candideze din nou din partea PDL. Sau, dacă se poate, din partea ambelor partide.

''Mă interesează o candidatură la Primăria Craiova şi mai ştiu că există o Alianţă PDL-UNPR, aşa cum este PNL-PSD, şi probabil că o să fie şi nişte discuţii de candidat (n.r. comun) mai ales în marile municipiile reşedinţă de judeţ", a declarat Solomon, citat de Agerpres. "O să-mi depun candidatura la Primăria Craiovei. Din partea partidului... (...) Eu m-am dus primar la PD din două motive: pentru Traian Băsescu şi pentru că îmi plăcea verde-nrourat. Îl cânt şi acum, că îmi place melodia asta'', a mai spus el.


Declaraţiile lui Solomon sunt cu atât mai uluitoare cu cât anunţase, încă din luna iulie, că se va alătura UNPR. Acum, se pare, acesta încearcă să împace şi capra, şi varza. El a explicat că motto-ul său, ''Împreună oricând, împotriva oricui!'', are semnificaţii adânci: ''Acesta este moto-ul meu: Adică UNPR-PDL trebuie să fie împreună. Păi aşa se discută, din moment ce preşedintele României spune că mulţumeşte UNPR fiindcă a salvat Guvernul ş.a.m.d. Bănuiesc că există o relaţie'', a spus primarul Craiovei Solomon.

Cu adeziunea în PDL şi cu sufletul în UNPR

Întrebat dacă mai este membru PDL, Solomon a spus că este chiar preşedintele organizaţiei democrat-liberale din Craiova. El a precizat că nu participat niciodată la şedinţele de partid ale UNPR, ''acolo unde se fac strategii'', dar a spus că nici la şedinţele PDL nu a mai luat parte de vreo trei ani.

Primarul Craiovei a explicat care este semnificaţia motto-ului său ''Împreună oricând, împotriva oricui!''.''Acesta este moto-ul meu: Adică UNPR-PDL trebuie să fie împreună. Păi aşa se discută, din moment ce preşedintele României spune că mulţumeşte UNPR fiindcă a salvat Guvernul ş.a.m.d. Bănuiesc că există o relaţie'', a mai afirmat Antonie Solomon.

În conflict cu Berceanu

Declaraţiile lui Solomon au venit după ce, duminică, preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat că, dată fiind reorientarea politică a lui Solomon, PDL trebuie să decidă în cel mult o săptămână ce candidat va avea pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă a judeţului Dolj.
Primarul s-a declarat nemulţumit de intenţiile lui Berceanu: ''Îşi fac nişte probleme care nu ar trebui să îşi aibă rostul. Ar trebui să îşi consume energia pentru alte proiecte: să vadă cum stau, de ce stau aşa, ce au făcut pentru zona aceasta, cum au ajutat Primăria Craiova. Nu aşa: căutăm un candidat. Păi dacă ai 8% în sondaje, după sondajul făcut de mine, ce să faci cu candidatul? Eu ştiu că am de-a face cu o Craiovă care a fost undeva în vârful clasamentului, în primele trei oraşe din ţară. Sunt lucruri care se grăbesc şi nu îmi plac'', a spus Solomon, care s-a lăudat că, practic, el a creat PDL Craoiva din mai nimic. .....citeste toata stirea

Luni, 12 Septembrie 2011, ora 19:30
Sursa: Evenimentul Zilei
VIDEO berceanu declaratie solomon
Încărcat de în data de 11.09.2011

luni, 25 iulie 2011

Antonie Solomon s-a intors la Primaria Craiova



Edilul Craiovei Antonie Solomon a mers, luni, la Primăria Craiova, după ce Curtea de Apel Galați a decis săptămâna trecută că acesta își poate relua funcția de primar.
Antonie Solomon a precizat că dorește să vadă ”starea orașului” și ce s-a schimbat în perioada în care s-a aflat în arest. ”Vreau să văd starea oraşului pentru care am făcut destul. Mă încearcă emoţii puternice pentru că a fost o perioadă grea pentru mine, pentru familia mea, pentru o parte din salariaţi şi pentru oraş, până la urmă, pentru că şi el a fost suspendat aproape un an şi patru luni. Oamenii au văzut că m-am implicat foarte mult în rezolvarea treburilor comunităţii şi mă aşteptau. Eu aşa simt. Oamenii Cetăţii mă aşteptau şi mă încurajează în fiecare minut. Dacă mă uit la scrisorile primite şi la mesaje deja îmi creează o stare de confort ca să depăşesc perioada de inactivitate”, a afirmat Antonie Solomon.

Acesta a precizat că este extrem de dificil să conduci Primăria Craiovei, mai ales în condiții de austeritate. ”Când am spus atunci că au fost momente în care m-am simţit mai bine în puşcărie decât în primărie, nu am glumit
citeste tot articolul...

Sursa: e-politic -25 iulie 2011


VIDEO 12 iunie 2011. Antonie Solomon si-a insurat baiatul.

joi, 21 iulie 2011

Antonie Solomon îşi poate relua atribuţiile de primar



Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, îşi poate exercita din nou atribuţiile de edil şi poate călători în toată ţara, au stabilit, joi, Magistraţii Curţii de Apel Galaţi.
Magistraţii au respins, astfel, recursul procurorilor anticorupţie la decizia Tribunalului Galaţi din 10 iulie, care i-a redat lui Antonie Solomon drepturile de a-şi exercita atribuţiile de primar şi de a părăsi Craiova.
Antonie Solomon a fost arestat la 3 martie 2010 sub acuzaţia că a primit 50.000 de euro mită pentru eliberarea autorizaţiei de construire a hipermarketului PIC din Bănie.

citeste tot articolul...

Sursa: Amos News - 20 iulie 2011
Video: Antonie Solomon a revenit în Craiova
Încărcat de în data de 09.09.2010

duminică, 10 octombrie 2010

11 octombrie,Tribunalul Galati. Nou termen in procesul lui Antonie Solomon


Maine 11 octombrie la tribunalul Galati, un nou termen de judecata a procesului in care este implicat primarul al Craiovei, Antonie Solomon.
Edilul Craiovei este acuzat ca ar fi primit 50000 euro drept mita de la Cornel Penescu,unul din propietarii lantului de hipermarketuri PIC.
Banii ar fi fost dati pentru autorizatia de constructie a unui magazin PIC,pe un teren aflat in litigiu.
De asemenea, in sarcina lui Antonie Solomon se retine luare a 10000 de euro,drept mita,pentru a conecta noul hipermarket la reteaua publica de transport in comun.
Edilul a petrecut sase luni in arest preventiv (martie-septembrie 2010)

VIDEO: Septembrie 2010.Imagini cu Antonie Solomon dupa eliberarea sa conditionata .

Surse
http://anticoruptie.hotnews.ro/ancheta-7867674-dosarul-mita-pic-antonie-solomon.htm


http://brasovean2008.blogspot.com/2010/03/arestarea-primarului-antonie.html

vineri, 5 martie 2010

Arestarea primarului Antonie Solomon.Concluzii!

Dupa arestarea pentru 29 de zile a primarului Craiovei,Antonie Solomon,pe 4 aprilie 2010,presa semnala ca ANI (Agentia Nationala de Integritate) verifica averea acestuia pe baza unei sesizari facute de catre ziaristii de la o publicatie locala.(Mai precis o neconcordanta in declaratia de avere unde un spatiu comercial de 1100 de metri dobandit in 1999 nu mai apare in declaratia de avere din 2008)

Dar sa vedem cum este descrisa relatia dintre politicieni si ziaristi descrisa in raportul Departamentului de Stat de la Washington,publicat cu o sapatmana inainte de arestarea lui Antonie Solomon.

Raportul facut in mare parte pe baza concluziilor Comisiei Europene, aminteste despre "ziaristii care sunt hartuiti de politicieni" si despre si despre "sistemul prin care populatia semnaleaza cazuri de coruptie nu a foast accesibil si nici inteligibil" Se trec la exemple de ziaristi hartuiti.

Ca prin farmec,in februarie 2010, sistemul a functionat,ziaristii craioveni au trimis oficial o sesizare catre o institutie, ANI,si totul a mers de la sine.

Ne intrebam oare de ce nu gasim si alti ziaristi in alte orase care sa procedeze ca cei de la Craiova?
Raspunsul este dat tot in acest raport:"Politicienii si alte persoane apropiate acestora au continuat sa controleze o serie de institutii de presa din provincie,iar stirile si tonul editorial al acestora reflecta adesea viziune propietarilor.Tendinta de concentrare institutiilor centrale de presa in mainile unor oligarhi a continuat prin achizitionarea institutiilor de presa si crearea unora noi"

Oare cate orase mari din Romania nu sufera de acest flagel al presei?
Presa care nu critica pe nimeni,in care persoanele publice isi fac datoria cu ravna si in care toata lumea este fericita?

Pe 14 decembrie 2008,fostul primar al New York-ului,Rudolp Giuliani,intr-un interviu din cotidianul.ro vorbea despre coruptia din Romania:
"Corupţia costă oamenii: banii de mită pentru cei corupţi provin de undeva, şi anume de la oameni, iar asta se reflectă în servicii şi mărfuri mai scumpe. Corupţia ţine departe investiţiile străine, pentru că investitorii, dacă ştiu că vor trebui să plătească mită, nu vor veni în acea ţară. În SUA avem legea care se numeşte Actul împotriva Corupţiei în Străinătate: dacă un cetăţean american e implicat în acte de corupţie în România, Ucraina, Rusia, Franţa, oriunde!, el va fi judecat în Statele Unite pentru actele de corupţie comise în altă ţară.
Cunosc personal situaţii în care unele companii nu au investit în anumite părţi ale lumii deoarece ştiau că vor fi nevoite să apeleze la acte de corupţie şi se temeau să nu fie judecate în America."

Pe 2 septembrie 2009 in Ziare.Com ambasadorul Romaniei la Washington, Adrian Vierita referinduse la coruptia din Romania care poate afecta relatiile bilaterale afirma:
"Nu stiu daca exista ca atare si daca putem vorbi despre un ansamblu sau un set de ingrijorari ale SUA in legatura cu Romania. Am constatat ca pentru un investitor conteaza foarte mult climatul, el este atras de o tara sau de alta in functie de predictibilitatea cadrului legislativ. Incredearea in predictibilitatea sistemului si mediului investitional dintr-o tara este o chestiune fundamentala", a declarat ambasadorul.

Arestarea lui Antonie Solomon nu duce automat si la condamnarea sa.Ne intoarcem la raportul american care semnala:"ONG-urile si presa au continuat sa semnaleze faptul ca niciunul din cazurile majore de coruptie la nivel inalt nu au avut ca rezultat sentinte care prevedeau inchisoarea."
Este chiar un aspect delicat pe care il descrie Rudolph Giuliani in interviul sau:
"Trebuie să se înceapă de undeva: ori cei care aplică presiuni politice trebuie să înceteze, ori procurorii trebuie să reziste acestor presiuni. În concluzie, cineva trebuie să fie erou. Cineva trebuie să decidă că nu este în interesul României să se continue în acest fel. Dacă este vorba de o corupţie sistemică, aceasta va împiedica ţara să intre în lumea modernă, o va împiedica să aibă succesul pe care îl merită."

Primarul Antonie Solomon a facut o mare eroare

.A crezut ca o mare investitie ca Ford poate inflori la Craiova alaturi de coruptie.

Ca doar,doamne fereste, nu cerea nimeni mita de la investitorii americani!

In luna martie, din surse neoficiale se pregateste la Washington o intalnire intre Barak Obama si Traian Basescu, iar atunci cand este pus pe tapet interesul national,lupta anticoruptie a institutiilor devine teribil de eficienta!

joi, 4 martie 2010

Arestarea primarului Craiovei,Antonie Solomon.Un punct de vedere.


Septembrie 2007.Contractul de vanzare catre Ford Motors a uzinei de la Craiova a fost semnat la Salonul Auto de la Frankfurt. O ceremonie similara s-a desfasurat apoi la Craiova pentru semnarea actelor in limba romana.


Iulie 2007.Primarul Craiovei Antonie Solomon declara:"Despre Ford,n-am ce sa zic.Eu stiam ca vor veni la Craiova..De altfel,si presedintele Basescu mi-a zis,cand era la mine in birou...ca americanii vin sigur la Craiova. M-ia zis totusi sa nu dau informatia mai departe.."


23 aprilie 2009."Antonie Solomon primarul Craiovei va avea de maine drept masina de serviciu un autoturism marca Ford" Sursa:Evenimentul Zilei


7 septembrie 2009.Plan concret de investitii pentru sprijinirea Ford
"Primaria municipiului Craiova va investi in perioada urmatoare sume importante in modernizarea infrastructurii rutiere si de transport pentru a sprijini investitia Ford la Craiova
...Demararea productiei Ford de la Craiova este cel mai bun moment din istoria ultimilor 20 de ani ai orasului..Le uram succes si ii asiguram ca Ford ramane prioritatea zero pentru Primaria Craiova" Antonie Solomon.sursa:primarcraiova.ro


21 ianuarie 2010.Fabrica Ford de la Craiova primeste de la Banca Europeana de Investitii un credit de 400 de milioane de euro.

"Americanii pot acum sa dezvolte productia,asa cum au promis...Dezvoltarea investitiei de la Craiova inseamna salariati,noi angajari si toata lumea multumita" Sursa:Rfi.ro


26 februarie 2010."Ca in fiecare an, raportul Departamentului de Stat de la Washington, legat de respectarea drepturilor omului in statele lumii, critica modul in care este combatuta coruptia din Romania, .
Raportul Departamentului de Stat american, dat publicitatii miercuri, constata ca in Romania coruptia continua sa fie o problema si, pe baza concluziilor Comisiei Europene, noteaza ca Parlamentul nu este ferm angajat in eliminarea coruptiei la nivel inalt" Sursa:Ziare.com


3 martie 2010.Tribunalul Arges a decis arestarea preventiva pentru 29 de zile a primarului Antonie Solomon...
Surse din randul anchetatorilor sustin ca Solomon ar fi primit de la patronul lanturilor de hipermarketuri Pic,Cornel Penescu, suma de 50000 de euro pentru ca acesta sa obtina autorizatie de construire a magazinului de la Craiova. Sursa: Adevarul.ro


Desigur pana la judecarea cazului Antonie Solomon se bucura de prezumtia de nevinovatie.


Am ales acest material sa-l ilustram cu imagini de arhiva de acum o suta de ani cum se lucra la celebrul model Tde la Uzinele Ford.


Parintele automobilului modern a ramas celebru pentru citatele sale:


"Oricine poate avea un Model T de orice culoare, atâta vreme cât e neagră."


"Cumpără-ţi un Ford şi cheltuieşte diferenţa!"
Henry Ford