vineri, 23 decembrie 2011
Apelul Iuliei Timoşenko faţă de condamnarea la închisoare a fost respins
Justiţia ucraineană a respins, vineri, apelul Iuliei Timoşenko faţă de sentinţa de şapte ani de închisoare.Curtea de Apel din Kiev a menţinut condamnarea decisă în octombrie de Tribunalul Pecerski, a declarat judecătoarea Olena Sitailo.
Nici Iulia Timoşenko, nici avocaţii acesteia nu au fost prezenţi în sală la anunţarea deciziei.Deţinută din august, Iulia Timoşenko a fost condamnată pentru că a încheiat, în perioada în care era prim-ministru, acorduri în domeniul gazelor cu Rusia, acorduri considerate dezavantajoase pentru Ucraina.
Data 23: decembrie 2011
Sursa : Mediafax
VIDEO:Lux în celula lui Timoşenko
Încărcat de PublikaMD în data de 16.12.2011