Lecţia de patriotism a Carolinei Fernolend, săsoaica din Viscri care l-a făcut pe prinţul Charles să iubească Transilvania

Viscri, un sat pitulat între coline, la opt kilometri de comuna braşoveană Buneşti, a fost, până la Revoluţie, o aşezare săsească transilvăneană tipică, în care mai toţi sătenii erau etnicii germani.

Acum, despre biserica evanghelică fortificată, datând de la sfârşitul veacului al XII-lea - una dintre cele şase biserici-cetăţi săseşti din Transilvania înscrise, dimpreună cu întreg satul, în patrimoniul mondial UNESCO - îţi mai pot da amănunte doar cei 15 saşi rămaşi în Viscri.

Ei n-au vrut în ruptul capului, nici înainte, nici după decembrie '89, să ia calea Germaniei sau Austriei şi să lase de izbelişte aşezarea ridicată cu trudă de străbunii lor acum aproape nouă secole.

Ţigani "germani"

Una dintre cele mai vechi aşezări ale coloniştilor germani din Transilvania, numiţi ulterior saşi, Viscri îşi trage numele numele din germanul Weisskirch (Waisskirich în dialectul săsesc), adică "Biserica Albă", după culoarea albă a zidurilor impunătoare ale bisericii şi fortificaţiei înconjurătoare.

Până la cel de-al doilea război mondial, satul avea circa 600 de locuitori, saşi în proporţie de aproape 90%. După instalarea ocupaţiei sovietice, mulţi dintre ei au fost deportaţi în Siberia - de unde s-au mai întors doar câţiva - iar prin anii '70 regimul Ceauşescu a început să-i vândă Germaniei Federale, aşa că în decembrie 89' dacă mai rămăseseră vreo 300.


Integral pe Gândul
Data:27 noiembrie 2012