Adevarul [26/09/2013]
Hollande şi-a asumat poziţia ministrului Valls cu privire la romi, iar o consecinţă directă a acestei direcţii ferme este că României îi va fi refuzată intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie din cauza neîndeplinirii condiţiilor, potrivit unei surse de la Élysée citate miercuri de Europe1.fr.
Potrivit site-ului postului radio, un colaborator apropiat al preşedintelui francez, căruia nu-i precizează identitatea, a declarat că României îi va fi refuzată aderarea la Schengen pe 1 ianuarie, deoarece condiţiile nu vor fi îndeplinite, fără să ofere alte precizări.
[cititi articolul complet în Adevarul]
Europe1 citează pe site declaraţia "majoritatea romilor cu vocaţia de a fi escortaţi în ţara de origine" şi i-o atribuie lui François Hollande, comentând că "seamănă cu afirmaţia de marţi a lui Manuel Valls", subliniind că nu există aproape nicio diferenţă de poziţie între şeful statului francez şi ministrul său de Interne asupra acestui subiect spinos.
"Doar o minoritate caută să se integreze", ar mai fi declarat preşedintele francez într-un cerc restrâns, după ce Valls a declanşat polemica cu privire la romi, scrie postul.
