Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, menţionând că transmite susţinerea şi aprecierea sa românilor din străinătate pentru eforturile pe care le fac ca să păstreze vie în familiile şi în comunităţile lor limba română.
Şeful statului aminteşte, în mesaj, că în 31 august sărbătorim, începând din acest an, Ziua Limbii Române - "o zi în care românii şi vorbitorii limbii române de pretutindeni cinstesc unul dintre cele mai importante simboluri ale identităţii noastre naţionale".
"În lume trăiesc, astăzi, în jur de 30 de milioane de vorbitori ai limbii române, iar, pentru aproape 25 de milioane dintre aceştia, româna este limba lor maternă. În această zi, gândurile mele se îndreaptă spre toţi românii, dar, mai ales, spre cei care trăiesc în comunităţile din afara graniţelor ţării pentru care limba română rămâne cel mai important şi cel mai valoros element al identităţii lor naţionale.
citeşte tot
Sursa:Mediafax
Data:31 august 2013
VIDEO:Basescu se pozeaza pe discursul lui Marga
Publicat la 19.05.2012
President Traian Basescu is distracting public's attention from minister Marga speech at NATO Summit 2012.