Sursa foto:Romania Libera
Vineri, 20 Septembrie 2013,
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, afirmă că poate înţelege “dinamica şi sensibilitatea" unor dezbateri politice interne la nivel naţional în Franţa, în contextul declaraţiilor ministrului de interne francez pe tema aderării României la Schengen, adăugând că poziţia oficială a Franţei pe acest subiect este confirmată prin Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări.
"A fost interesant că înainte să apucăm să cerem anumite explicaţii, pe canal diplomatic, am primit aceste lămuriri. Şi ele, de fapt, confirmă o poziţie oficială a statului francez, astfel cum a fost confirmată, pe de-o parte prin Parteneriatul Strategic dintre România şi Franţa, şi prin Foaia de parcurs, cu măsuri concrete de implementare a Parteneriatului Strategic", a declarat Corlăţean la MAE, întrebat dacă a cerut lămuriri de la Paris ca urmare a afirmaţiilor ministrului de interne francez pe tema aderării României la Schengen.
