vineri, 6 septembrie 2013

Cum a rezolvat Tulcea problema maidanezilor. Breşa legală pentru eutanasierea câinilor fără stăpâni


O soluţie sigură, dar foarte contestată, de a scăpa comunităţile de maidanezi, eutanasierea, este practicată, din 2007, în Tulcea. Edilii au recurs la această soluţie folosind legea, pe care omologii lor din alte oraşe nu o cunosc. Constantin Hogea, edilul-şef din Tulcea, explică întreaga procedură: „Legea 227/2002 este cea care reglementează gestionarea câinilor fără stăpân din comunităţi.

Primarul Constantin Hogea este singurul din ţară care cunoaşte Legea 227/2002, privind gestionarea câinilor comunitari, şi a scăpat oraşul de maidanezi, prin eutanasiere. Articolul 5 arată clar că este permisă eutanasierea animalelor care, după 14 zile de când sunt aduse în adăposturi, nu sunt revendicate sau adoptate, pot fi eutanasiate”, spune Hogea.

Edilul oraşului Tulcea mai susţine că, spre deosebire de ceilalţi primari din ţară, el şi ştie, dar îşi şi asumă legea: „Pentru că am recurs la eutanasiere, m-am ales cu multe scandaluri făcute de ONG-uri. Mi s-au făcut şi patru plângeri penale, din care trei au fost rezolvate cu neînceperea urmăririi penale. Ultima plângere se analizează”...citeste mai departe

Sursa:Adevarul