sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Baronii locali vor să-i lase pe români fără cinematografe ieftine

 
Proiectul descentralizării prevede ca 33 de săli de cinema să treacă în administrarea primăriilor. Asta, în condițiile în care statul nu cheltuie niciun ban pentru administrarea lor
În plus, mai spune acesta, odată cu spațiile respective, cinematografia ar urma să mai piardă și jumătate din fondul destinat anual producțiilor de gen autohtone, care sunt finanțate de Centrul Național al Cinematografiei.
Șeful România Film mai atrage atenția că, în aceste condiții, „baronii locali vor risipi în interes propriu trei milioane de euro, iar producțiile regizorilor români, cum ar fi Cristian Mungiu (premiat cu Palme d’Or pentru Patru luni, trei săptămâni și două zile) și Călin Netzer (Ursul de Argint), nu vor mai primi finanțare.
Data:9 noiembrie 2013