miercuri, 6 noiembrie 2013

Locuitorii din New York, chemaţi la urne pentru a-şi alege noul primar. Cine l-ar putea înlocui pe Michael Bloomberg



Milioane de locuitori ai New York-ului au fost chemaţi marţi la urne pentru a alege un nou primar, favorit la succesiunea miliardarului Michael Bloomberg fiind candidatul de stânga, Bill de Blasio.
Toate sondajele indică o posibilă victorie a lui Bill de Blasio, un democrat în vârstă de 52 de ani, care a promis o schimbare radicală.
În acest cel mai mare oraş american, cu aproximativ 8,3 milioane de locuitori, sunt de şase ori mai mulţi alegători democraţi, decât republicani, însă un primar democrat nu a fost ales începând din 1989.
După Rudolph Giuliani (1994-2001) şi Michael Bloomberg (2002-2013), Bill de Blasio s-a poziţionat drept "progresist", apărător al claselor mijlocii, al familiilor şi minorităţilor.
El a denunţat, zi de zi, inegalităţile de la New York, oraş cu mai mulţi miliardari din lume, dar în care 21 la sută dintre locuitori trăiesc sub pragul sărăciei...citeste mai departe
Sursa:Mediafax
Data:6 noiembrie 2013